MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
JANDARMERIA ROMÂNĂ
INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN GALAȚI
"D u n ă r e a    de    J o s"

25.01.2020 – Depistat conducând fără permis de conducere

25.01.2020 – Depistat conducând fără permis de conducere

Categorie : Buletine informative

Un bărbat din Galați s-a ales cu dosar penal după ce jandarmii l-au depistat conducând pe un drum public, sub influența alcoolului, un autoturism neînmatriculat. Tânărul în vârstă de 25 ani nu poseda permis de conducere. 

În jurul orei 21:50, echipajul de jandarmerie aflat în patrulare pe raza municipiului Galaţi a observat pe strada Alexandru Măcelaru un autoturism care se deplasa fără a avea luminile de drum aprinse și fără a avea montate plăcuțele de înmatriculare. Jandarmii au oprit autoturismul și din verificările făcute a rezultat că, conducătorul auto nu posedă permis de conducere, iar autoturismul nu figurează ca fiind înmatriculat.  

Privitor la cele constatate, conducătorul auto a declarat că a cumpărat autoturismul în luna octombrie și nu l-a înmatriculat, având în atenție să facă acest lucru după ce urma să ia examenul pentru permisul de conducere, iar în momentul opririi de către jandarmi intenționa să ducă autoturismul la un service auto.

Tânărul a fost condus la sediul poliției rutiere unde în urma verificării cu aparatul Drager a rezultat o alcoolemie de 0,57 mg/l. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul de Urgență în vederea recoltării de probe biologice. 

În cauză, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis  și conducerea unui vehicul neînmatriculat. Cercetările sunt continuate de către poliția rutieră.


    fiep           eurogendfor  anticoruptie MAI  apel 112  schengen  solvit  SIS II  CNAI