MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
JANDARMERIA ROMÂNĂ
INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN GALAȚI
"D u n ă r e a    de    J o s"

24.08.2019 – 6.000 lei amendă pentru că au aruncat moloz in natură

24.08.2019 – 6.000 lei amendă pentru că au aruncat moloz in natură

Categorie : Buletine informative

Trei persoane din Galați au demonstrat astăzi cât de mult „iubesc” natura și cât de mult “își respectă” semenii. Au spus că fac un mic ghișeft cărând molozul din lucrările ce se executau la un apartament, însă, în loc să îl transporte la un centru autorizat, cărăușii de ocazie au ales o cale mai facilă, să arunce toți sacii în natură, mai precis în zona Barboși. Ghinionul lor au fost jandarmii care patrulau prin zonă și i-au văzut descărcând sacii din căruță.

Deloc impresionați de scuzele lor, jandarmii i-au sancționat pe doi dintre ei, unul în vârstă de 22 ani și unul în vârstă de 18 ani, cu amendă în cuantum de 3.000 lei, fiecare, al treilea fiind minor și au rămas în zonă până ce protagoniștii zilei au degajat zona de materiale provenite din construcții.

Respectați natura ca să vă respectați pe voi!


    fiep           eurogendfor  anticoruptie MAI  apel 112  schengen  solvit  SIS II  CNAI