MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
JANDARMERIA ROMÂNĂ
INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN GALAȚI
"D u n ă r e a    de    J o s"

07.08.2017 – Cetăţeni mulţumiţi de activitatea jandarmilor

07.08.2017 – Cetăţeni mulţumiţi de activitatea jandarmilor

Categorie : Buletine informative

În ultima săptămână, Jandarmeria Galaţi a primit o serie de apeluri telefonice prin care diverşi cetăţeni din municipiul Galaţi au dorit să felicite jandarmii pentru promptitudinea cu care au intervenit în diferite situaţii.

Ultimul apel de acest gen a fost înregistrat ieri, 6 august, la ora 17:34, când un cetăţean domiciliat pe bld. Oţelarilor a apelat Jandarmeria pentru a transmite mulţumirile sale despre modul cum membrii echipajului de jandarmi au intervenit şi au redat liniştea locuitorilor zonei, tulburată de către un bărbat în vârstă de 30 de ani, care pe fondul consumului de alcool şi substanţe halucinogene a început să adreseze injurii şi ameninţări cu acte de violenţă trecătorilor şi locatarilor din zonă.

Întrucât bărbatul avea un comportament violent, atât faţă de cetăţeni cât şi faţă de oamenii legii, jandarmii l-au încătuşat şi ulterior au solicitat sprijinul unui echipaj medical care l-a transportat pe bărbat la Spitalul de Psihiatrie Galaţi unde medicul de gardă a dispus internarea.

Bărbatul s-a ales cu amendă în cuantum total de 2.000 lei pentru proferarea de injurii şi ameninţări cu acte de violenţă, provocarea de scandal în locuri publice şi tulburarea liniştii locatarilor.


    fiep           eurogendfor  anticoruptie MAI  apel 112  schengen  solvit  SIS II  CNAI